Traiesc in reverii

Nu e vreo strada singuratica cu cladiri medievale. Nu e nici nor, nici gand. Locul in care ma simt cel mai bine sunt eu. Eu. Cea care incearca sa ghiceasca ce e dincolo de voi. Cea care se joaca si careia nu prea ii pasa daca voi vreti sa va jucati sau nu. Cea care va da lumea peste cap din cand in cand si cea care da din cap din cand in cand. Caut irationalul in stiinta si rationalul in iubire. Si nu sunt multumita decat atunci cand dau sah mat ambelor cautari.

Traiesc in reverii. Intre ciocolata, vin si senzualitate. Intre irational si neasteptat. Intre firesc si obscur. Traiesc in imaginatie. Imaginatia mea. Traiesc atat de intens incat imi sunt. Imi exist mie. Imi sunt subiect palpabil al propriei vieti. Ma analizez dur . Ma indragesc cu masura. Imi critic reactiile si tacerile. Mai ales tacerile. Pentru ca atunci ma ascund si-mi devin inaccesibila mie.

Traiesc unde multi dintre voi nu aveti curaj sa va avantati. Nici nu va recomand. E un mediu ostil. Totusi, imi face placere sa va las sa ma priviti cum va privesc. Imi place cand ne intelegem. Voi ma lasati sa visez si nu ma luati in seama daca sunt un pic absenta. Eu...eu va fac loc aici. E fantastic aici.

Realitatea e departe de a fi terna. Tocmai am colorat-o cu carioci.