10 lucruri ciudate despre mine.

1.Am imaginatie hiperactiva. Foarte hiperactiva.

2.Visez lucruri ciudate sau am tot felul de flashuri cel putin la fel de ciudate. Aseara vorbeam ceva cu Dostoievski. Imi aduc aminte ca imi zisese sa scriu despre ceva si ca semana cu o reprezentare a lui Raskolnikov. Alalataseara vorbeam cu Eliade. In alte nopti plopi de opal, probleme de fizica, idei ciudate, situatii si mai ciudate.

3. Ma inteleg mai bine cu tata decat cu mama. El e persoana care gateste in familie. El nu traieste acum 30 de ani (asa cum se intampla cu mama).

4.Imi place sa privesc oamenii in timp ce spun povesti. Sa le vad expresiile fetei schimbandu-se. Sa le ascult micile nefericiri. Sa aud despre oameni pe care nu mai vor sa ii mai vada vreodata. (cred ca daca as fi vreodata psiholog, meseria nu mi s-ar parea ceva nou)

5. Cuvantul "acasa" e in mintea mea mai mult legat de oameni apropiati decat de locuri familiare.

6. Sunt dependenta de vorbit. Live, telefon, messenger, skype, dar mai ales LIVE. Urasc sa nu am cu cine vorbi. Iubesc loooonngggg talks cu oameni vechi, oameni noi, oameni rai.

7. Daca nu as face science, as face ceva art/image related.

8.Rareori fumez in lipsa de companie.

9.Traiesc majoritar in UK, dar nu duc dorul Regatului cat sunt in Romania. Cu atat mai putin al britanicilor.

10. Ma indragostesc de oameni imposibili. Nu imposibili prin definitie, ci prin circumstante.

[ Si acum... leapsa merge la ladyruna .... se pare ca toti ceilalti s-au miscat mai repede decat moi]

Steaua de la Kremlin

In statia de 381 de la Universitate, astazi, 13 decembrie 2009, orele 18. Un cuplu dragut si in varsta. Ea: "Ia sa vedem cate culori are bradul: verde, albastru, galben, argintiu.... Aia parca e steaua de la Kremlin".
El: "Steaua de la Kremlin...!?!?"
Ea:" Da, draga. Nu stii ca aveam un termometru de la Moscova care avea o stea rosie exact ca asta."

Romania, 20 de ani de la caderea comunismului.

Ploaia.

Nu cred ca v-am povestit vreodata de ploaia britanica. Asta pentru ca oamenii tind sa vorbeasca mai mult despre lucruri extraordinare, nu despre un fenomen care se intampla zilnic. Va propun doar un exercitiu de imaginatie: luati-l pe bacovia, scoateti-i alura de comentariu pentru examenul de bac, schimbati aerul intr-unul gotico-victorian si amplificati-i sentimentul de singuratate. Daca am uitat sa spun, lasati-l pe bacovia afara in ploaie. O ploaie sub un cer negru chiar la ora 3 dupa-amiaza . O ploaie pe care Lacustra ar invidia-o. O ploaie pentru care pauza inseamna iesirea din normalitate. Nimic plastic sau familiar, nimic urat sau frumos. Doar ploaie.

Uneori, ajung sa cred ca vremea ajunge sa modeleze felul de a fi al unei natiuni. Acum, sa nu-i invinuim totusi pe britanici : sa faci fata unei ploi ca asta zilnic te goleste de toata caldura. Asta doar daca ii permiti. Pentru mine, ploaia inseamna lumina difuza filtrata de perdele de voal rosii. O cana de ceai cu scortisoara . O carte buna. Un covor moale . Acasa.

Acel acasa care nu e legat neaparat de un spatiu anume sau un timp anume.

Acasa mai degraba pentru oamenii de acasa.

Conversatiile de acasa. Expresiile de acasa.

Acasa unde a spune de 5 ori pe minut "Sorry" e redundant, si unde conteaza cel mai mult daca simti ca iti pare rau.

Acasa unde "Ce mai faci ?" e subiect de conversatie pentru doua ore si nu o simpla forma de salut.

Acasa unde imbratisarile sunt obisnuite, naturale, necesare.

Acasa unde a spune ce simti e o arta, unde rationalul si irationalul au un mod ciudat de a-si imprumuta esentele. Unde "te iubesc" nu e sfarsitul unei conversatii la telefon.

Unde ploaia e doar un motiv ca sa incepi o conversatie placuta . Unde aproape toti cei pe care ii stii au imaginatie hiperactiva. Unde sunt toti cei la care tin.

Ma doare un cal maiastru...

FRUNZA VERDE DE ALBASTRU
de Nichita Stanescu

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la sapte -
de la sapte pân’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

Searching serenity ...

Niciodata nu stii ce gasesti printr-o camera dezordonata. Mai ales daca e a ta. Am dat peste o poezie pe care mi-a adus-o tata printata cand aveam vreo 8 ani. A stat pe peretele dormitorului pana prin clasa a IX-a...

If If you can keep your head when all about you Are losing theirs and blaming it on you; If you can trust yourself when all men doubt you, But make allowance for their doubting too; If you can wait and not be tired by waiting, Or, being lied about, don't deal in lies, Or, being hated, don't give way to hating, And yet don't look too good, nor talk too wise; If you can dream - and not make dreams your master; If you can think - and not make thoughts your aim; If you can meet with triumph and disaster And treat those two imposters just the same; If you can bear to hear the truth you've spoken Twisted by knaves to make a trap for fools, Or watch the things you gave your life to broken, And stoop and build 'em up with wornout tools; If you can make one heap of all your winnings And risk it on one turn of pitch-and-toss, And lose, and start again at your beginnings And never breath a word about your loss; If you can force your heart and nerve and sinew To serve your turn long after they are gone, And so hold on when there is nothing in you Except the Will which says to them: "Hold on"; If you can talk with crowds and keep your virtue, Or walk with kings - nor lose the common touch; If neither foes nor loving friends can hurt you; If all men count with you, but none too much; If you can fill the unforgiving minute With sixty seconds' worth of distance run - Yours is the Earth and everything that's in it, And - which is more - you'll be a Man my son! Rudyard Kipling

Lady A.C. of Chemistry

adopt your own virtual pet!