Uneori, ajung sa cred ca vremea ajunge sa modeleze felul de a fi al unei natiuni. Acum, sa nu-i invinuim totusi pe britanici : sa faci fata unei ploi ca asta zilnic te goleste de toata caldura. Asta doar daca ii permiti. Pentru mine, ploaia inseamna lumina difuza filtrata de perdele de voal rosii. O cana de ceai cu scortisoara . O carte buna. Un covor moale . Acasa.
Acel acasa care nu e legat neaparat de un spatiu anume sau un timp anume.
Acasa mai degraba pentru oamenii de acasa.
Conversatiile de acasa. Expresiile de acasa.
Acasa unde a spune de 5 ori pe minut "Sorry" e redundant, si unde conteaza cel mai mult daca simti ca iti pare rau.
Acasa unde "Ce mai faci ?" e subiect de conversatie pentru doua ore si nu o simpla forma de salut.
Acasa unde imbratisarile sunt obisnuite, naturale, necesare.
Acasa unde a spune ce simti e o arta, unde rationalul si irationalul au un mod ciudat de a-si imprumuta esentele. Unde "te iubesc" nu e sfarsitul unei conversatii la telefon.
Unde ploaia e doar un motiv ca sa incepi o conversatie placuta . Unde aproape toti cei pe care ii stii au imaginatie hiperactiva. Unde sunt toti cei la care tin.