ÉBAUCHE D’UN ÉPILOGUE POUR LA 2e ÉDITION

Tranquille comme un sage et doux comme un maudit,
                                                                 …j’ai dit:
Je t’aime, ô ma très belle, ô ma charmante…
Que de fois…
Tes débauches sans soif et tes amours sans âme,
                Ton goût de l’infini
Qui partout, dans le mal lui-même, se proclame,

Tes bombes, tes poignards, tes victoires, tes fêtes,
Tes faubourgs mélancoliques,
Tes hôtels garnis,
Tes jardins pleins de soupirs et d’intrigues,
Tes temples vomissant la prière en musique,
Tes désespoirs d’enfant, tes jeux de vieille folle,
                                              Tes découragements;

Et tes jeux d’artifice, éruptions de joie,
Qui font rire le Ciel, muet et ténébreux.

Ton vice vénérable étalé dans la soie,
Et ta vertu risible, au regard malheureux,
Douce, s’extasiant au luxe qu’il déploie…

Tes principes sauvés et tes lois conspuées,
Tes monuments hautains où s’accrochent les brumes.
Tes dômes de métal qu’enflamme le soleil,
Tes reines de théâtre aux voix enchanteresses,
Tes tocsins, tes canons, orchestre assourdissant,
Tes magiques pavés dressés en forteresses,

Tes petits orateurs, aux enflures baroques,
Prêchant l’amour, et puis tes égouts pleins de sang,
S’engouffrant dans l’Enfer comme des Orénoques,
Tes anges, tes bouffons neufs aux vieilles défroques
Anges revêtus d’or, de pourpre et d’hyacinthe,
Ô vous, soyez témoins que j’ai fait mon devoir
Comme un parfait chimiste et comme une âme sainte.

Car j’ai de chaque chose extrait la quintessence,

Tu m’as donné ta boue et j’en ai fait de l’or.

Mut.

Lumina e in geamurile casei victoriene de alaturi. Da, tu inca o mai cauti printre galaxii si sateliti. Eu o vad. Se reflecta pe marginea irisului, nu i-au crescut inca pseudopode sa-ti ajunga in pupila. In oglinda mea de buzunar lumina s-ar reflecta, intorcandu-se prin tine la tine, o infinitate de tu se vor privi in oglinda si se vor intoarce in spatele retinei tale. Pana cand cei n tu vor fi umplut spatiul. Si totusi, lumina nu va fi acolo.  Pe a mea am incetat sa o caut. Poate o gasesti tu, acum cand privirile ni s-au intalnit, in momentul asta ingrat in care auzim doar tacerea. Ce sa-ti mai spun azi, mi-am lasat regretele pe noptiera si neputintele in cizmele pe care le purtam toamna trecuta si oricum tu imi mirosi la fel, mereu. Cana de ceai e ca o fortareata care imi pazeste mana si totusi tu, care intelegi fizica, nu ai vrut sa-ti dai seama ca nu e un reper fix. Vad ploaia de afara in ochii tai. E muta. 

Daca infinitatea de tu a trecut in stropii de ploaie, spune-le ca vreau sa aranjez o intalnire cu ei. Sa-mi lase latitudinea si longitudinea.

Aveti putintica ... imaginatie!

Dupa indelungi discutii cu varii prieteni, concluziile sunt inevitabil aceleasi: pentru persoanele inteligente, e mult mai usor sa rezolve o problema de matematica sau sa intuiasca rezolvari la fizica decat sa faca pasi decisivi in relatiile interumane.

Se tot discuta mult despre EQ in zilele noastre. Ei bine, imi pare rau sa recunosc ca exista de cele mai multe ori o relatie de inversa proportionalitate intre EQ si IQ . O stiu foarte bine si altii, am trait-o si eu in planul experimentului pur si brut. Desi s-ar zice ca fiinta umana e capabila sa rationeze, dandu-si seama de greselile facute, empiricul ne demonstreaza in cazul EQului fix inversul: odata cu trecerea timpului, parca metehnele se adancesc, devenind mai grave ( si mult mai imperceptibile) o data cu varsta.

Asa ca dragi oameni inteligenti si apropiati (ambele cu foarte), alegeti o data in viata ceea ce va place, si nu ceea ce credeti voi ca vi se cuvine. Bomboanele de ciocolata fina de pe raftul la care nimeni nu ajunge sfarsesc intr-un final in posesia celuia care a incercat sa le ia, si nu in posesia celui care ar fi putut sa le aiba. Bineinteles, puteti pleca, dar parca asta ati facut mereu, nu? De ce nu incercati sa va urcati acolo cu o scara. Cu un dispozitiv care sa se bazeze pe legile gravitatiei, asa cum vedeti prin desenele animate. Urcati-va intr-un funicular. Prin niste corzi, asa cum fac alpinistii. Cu demnitate. O adevarata sea of opportunities se intinde in fata voastra, iar voi sunteti blocati pe malul celalalt, gandindu-va ca oricum nu puteti inota atat.

Acestea fiind spuse, pentru binele tuturor, aveti va rog putintica ... imaginatie!

[Va las in compania xkcd ]

...

O urmare a . care mai apoi s-a transformat in .. si a ajuns ...

De ce ... ? Pentru ca detin spatiul spiritual al unor povesti pe care mi-e greu sa le relatez in forma lor istorica, reala.

Pentru ca multe lasa un numar prea mare de angstormi intre primul . si al doilea .Pentru ca nu s-au intamplat inca si rezulta doar din simetria celor 3 . .

In ... se ascunde un intreg jurnal. E toata existenta pentru care simt ca nu e loc aici. Toti cei pe care nu ii rostesc niciodata necunoscutilor. Ceilalti dintr-o lume trecuta, al carui adevar apartine celor prezenti. Toate intamplarile prea obisnuite, cuvintele prea banale.Tot ce as fi vrut sa auzi.

Intre . si . te pot atinge. Si asta e de ajuns.

.

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

Need I say more?

Despre.

Despre nimic. Despre vorbe, sentimente, imbratisari. Despre lucrurile pe care nu le facem. Despre privirile si cuvintele pe care nu le-am impartit niciodata, nimanui. Despre curaj si regrete.

Mi-e dor de intrebarile tale. Mai ales de cele care n-au salasluit vreodata in cuvinte. Mi-e dor de gandurile tale, pe care nici macar tu nu le-ai gandit vreodata.

Pe masura ce merg, sub talpile mele nisipul se transforma in gresie. Spune-mi, cine -a mai vazut urme de pasi pe gresie? Cine va crede vreodata ca gresia mi-a intalnit talpile? Sunt egal departata de toti, dar mai ales de mine, pentru ca nu voi fi fost in toate locurile in care sunt. Pentru ca voi fi iubit mut si neasteptat. Pentru ca toti vor fi fost mereu departe.

Despre departari ce sunt mai mult decat timp. Despre tigari neaprinse si focuri care nu vor fi ars vreodata.

Traiesc in reverii

Nu e vreo strada singuratica cu cladiri medievale. Nu e nici nor, nici gand. Locul in care ma simt cel mai bine sunt eu. Eu. Cea care incearca sa ghiceasca ce e dincolo de voi. Cea care se joaca si careia nu prea ii pasa daca voi vreti sa va jucati sau nu. Cea care va da lumea peste cap din cand in cand si cea care da din cap din cand in cand. Caut irationalul in stiinta si rationalul in iubire. Si nu sunt multumita decat atunci cand dau sah mat ambelor cautari.

Traiesc in reverii. Intre ciocolata, vin si senzualitate. Intre irational si neasteptat. Intre firesc si obscur. Traiesc in imaginatie. Imaginatia mea. Traiesc atat de intens incat imi sunt. Imi exist mie. Imi sunt subiect palpabil al propriei vieti. Ma analizez dur . Ma indragesc cu masura. Imi critic reactiile si tacerile. Mai ales tacerile. Pentru ca atunci ma ascund si-mi devin inaccesibila mie.

Traiesc unde multi dintre voi nu aveti curaj sa va avantati. Nici nu va recomand. E un mediu ostil. Totusi, imi face placere sa va las sa ma priviti cum va privesc. Imi place cand ne intelegem. Voi ma lasati sa visez si nu ma luati in seama daca sunt un pic absenta. Eu...eu va fac loc aici. E fantastic aici.

Realitatea e departe de a fi terna. Tocmai am colorat-o cu carioci.