Ploaia.

Nu cred ca v-am povestit vreodata de ploaia britanica. Asta pentru ca oamenii tind sa vorbeasca mai mult despre lucruri extraordinare, nu despre un fenomen care se intampla zilnic. Va propun doar un exercitiu de imaginatie: luati-l pe bacovia, scoateti-i alura de comentariu pentru examenul de bac, schimbati aerul intr-unul gotico-victorian si amplificati-i sentimentul de singuratate. Daca am uitat sa spun, lasati-l pe bacovia afara in ploaie. O ploaie sub un cer negru chiar la ora 3 dupa-amiaza . O ploaie pe care Lacustra ar invidia-o. O ploaie pentru care pauza inseamna iesirea din normalitate. Nimic plastic sau familiar, nimic urat sau frumos. Doar ploaie.

Uneori, ajung sa cred ca vremea ajunge sa modeleze felul de a fi al unei natiuni. Acum, sa nu-i invinuim totusi pe britanici : sa faci fata unei ploi ca asta zilnic te goleste de toata caldura. Asta doar daca ii permiti. Pentru mine, ploaia inseamna lumina difuza filtrata de perdele de voal rosii. O cana de ceai cu scortisoara . O carte buna. Un covor moale . Acasa.

Acel acasa care nu e legat neaparat de un spatiu anume sau un timp anume.

Acasa mai degraba pentru oamenii de acasa.

Conversatiile de acasa. Expresiile de acasa.

Acasa unde a spune de 5 ori pe minut "Sorry" e redundant, si unde conteaza cel mai mult daca simti ca iti pare rau.

Acasa unde "Ce mai faci ?" e subiect de conversatie pentru doua ore si nu o simpla forma de salut.

Acasa unde imbratisarile sunt obisnuite, naturale, necesare.

Acasa unde a spune ce simti e o arta, unde rationalul si irationalul au un mod ciudat de a-si imprumuta esentele. Unde "te iubesc" nu e sfarsitul unei conversatii la telefon.

Unde ploaia e doar un motiv ca sa incepi o conversatie placuta . Unde aproape toti cei pe care ii stii au imaginatie hiperactiva. Unde sunt toti cei la care tin.